Redăm mai jos prefața volumului.
În jurul anilor 1900 fizicienii au cercetat mișcarea electronilor prin gaze și au emis ipoteza că descărcarea prin gaze este datorată unei radiații slabe crezând că acest fenomen este datorat unei radioactivități a scoarței terestre. Au urmat o serie de experimente ce au determinat omeni de științe să cerceteze atmosfera terestră.
Prin anul 1910 Albert Gockel a căutat în atmosfera terestră existența unei radiații parazite prin ridicarea unui electroscop la aproximativ 4Km de suprafața solului cu ajutorul unui balon. Rezultatul fiind un nivel constant al acestei radiații parazite. Albert Gockel este considerat un pionier în domeniul electricității atmosferice și în domeniul radiațiilor cosmice. Contribuția sa la studiul radiațiilor ionizante a condus la descoperirea originii cosmice a acestei radiații ionizante.
În jurul anului 1912 fizicianul austriac Victor Hess a determinat, în urma experimentelor efectuate, că această radiație ionizantă crește cu altitudinea, fapt confirmat și de Werner Kolhorster care a constatat că intensitatea radiației ionizante la altitudinea de 9Km este mai mare decât cea la nivelul mării.
În anul 1926 s-a admis că aceste radiații ionizante sunt de natură extraterestră și au fost denumite radiații cosmice determinându-se mai târziu că este vorba de particule de natură extraterestră.
În anul 1927 s-a descoperit că aceste radiații sunt mai puternice la poli și mai slabe la ecuator și s-a numit efect de latitudine. Tot în acest an s-a reușit fotografierea particulelor încărcate provenite din radiația cosmică.
În anul 1933 s-a descoperit și efectul est–vest, datorat câmpului geomagnetic. Iar în anul 1934 s-a elaborat teoria jerbelor.
Radiația cosmică este de fapt o radiație corpusculară ce provine din spațiul cosmic sau în urma unei interacții cu particulele din atmosfera terestră sau cu anumite medii dense de pe Pământ. În urma unei interacții a unui neutrin, cu o energie ce depășește un prag și care aparține unei radiații cosmice, cu un mediu salin, se produce un con Cherenkov ce generează perpendicular pe generatoare și numai în exteriorul conului, o gamă largă de radiații printre care și o radiație electromagnetică. Radiația electromagnetică, în cazul acestui mediu, poate fi detectată și prin calcul se determină conul Cherenkov și implicit direcția și sensul neutrinului ce a produs acest fenomen. Astfel se pot determina fenomenele din univers ce au produs acest neutrin. În urma stocării datelor obținute se poate determina o hartă a universului contribuindu-se la îmbogățirea bagajului de cunoștințe despre univers.
În această carte se prezintă rezultatele teoretice și practice actuale și cele ce au stat la baza desfășurării activității mele doctorale la Școala Doctorală a Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din București (SD-ETTI-B) ce au contribuit la editarea tezei de doctorat și a acestei cărți.
Titlul cărții: Detecția conului Cherenkov în mediu salin
Autor: Valeriu Savu
ISBN 978-606-687-379-6
Editura: Tehnopress Iași