Avertizorii de integritate pot raporta încălcări ale legii care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, conform Legii nr.361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
Încălcări ale legii – fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune care constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achiziţiile publice; serviciile, produsele şi pieţele financiare, precum şi prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului; siguranţa şi conformitatea produselor; siguranţa transportului; protecţia mediului; protecţia radiologică şi siguranţa nucleară; siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, sănătatea şi bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecţia consumatorilor; protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal şi a securităţii reţelelor şi sistemelor informatice, prevăzute în anexa nr.2, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menţionate la art.325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piaţa internă, menţionate la art.26 alin.(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurenţă şi de ajutoare de stat, precum şi încălcări referitoare la piaţa internă în ceea ce priveşte actele care încalcă normele privind impozitarea societăţilor sau mecanismele al căror scop este obţinerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăţilor, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.
Documentul poate fi semnat electronic și/sau olograf, după caz.
Modalităţi de raportare
În temeiul prezentei legi, modalităţile de raportare sunt următoarele:
a) raportarea internă;
b) raportarea externă.
Raportarea privind încălcări ale legii se efectuează, în principal, prin intermediul canalelor interne de raportare existente. Avertizorul în interes public care efectuează o raportare privind încălcări ale legii poate alege, însă, între canalul intern de raportare şi canalul extern de raportare. La alegerea canalului de raportare avertizorul în interes public poate lua în considerare aspecte precum:
a) existenţa riscului de represalii, în cazul raportării prin canalele interne;
b) imposibilitatea remedierii încălcării în mod eficace prin intermediul canalelor interne de raportare.
Raportarea se face în scris, pe suport hârtie sau în format electronic, prin comunicare la liniile telefonice sau prin alte sisteme de mesagerie vocală, sau prin întâlnire faţă în faţă, la cererea avertizorului în interes public.
Raportarea cuprinde, cel puțin, următoarele: numele și prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obținute informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii, probele în susținerea raportării, data și semnătura, după caz.
Canale interne de raportare a neregulilor/neregulilor grave privind utilizarea fondurilor alocate INOE;
Conform Procedurii de sistem 23/31.07.2023 privind protecția avertizorilor în interes public în cadrul INOE, avertizorul de interes public poate semnala cazuri precum conflictul de interese, starea de incompatibilitate, frauda, corupția, dubla finanțare sau alte activități ilegale, prin următoarele mijloace:
- prin e-mail, la adresa securizată Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- de asemenea, semnalarea cazurilor se poate efectua prin completarea formularului electronic on-line.
- prin sesizare scrisă depusă la cutia ”Avertizor de integritate ” aflată la intrarea in sediul INOE
NOTĂ: În situația avertizărilor transmise în format electronic, avertizorul primește o confirmare electronică de la INOE.
Avertizorul în interes public poate solicita, prin intermediul adresei de e-mail securizate Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., stadiul de soluţionare a raportării transmise.
Canale externe de raportare a neregulilor/neregulilor grave privind utilizarea fondurilor alocate INOE
- Sesizează Agenția Națională de Integritate (ANI) asupra unui conflict de interese/stare de incompatibilitate;
- Sesizează Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) asupra unei posibile fraude, asupra altor activități ilegale cu un impact potențial asupra fondurilor UE sau a abuzurilor grave în serviciu comise de membrii instituțiilor, organismelor și agențiilor UE sau de personalul acestora;
- Sesizează Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF, în caz de fraudă cu fonduri europene.
- Sesizează Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării – MCID, asupra unei posibile încălcări ale legii.
În cazul în care identificați încălcări ale legii și doriți să depuneți o sesizare, fie prin Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., fie prin intermediul formularului online:
- descărcați formularul de sesizare;
- completați formularul cu datele solicitate;
- semnați formularul electronic sau olograf, după caz;
- transmiteți formularul semnat electronic sau scanat în cazul semnăturii olografe pe adresa de e-mail securizată menționată mai sus, sau în cazul utilizării formularului online, prin completarea acestuia.
Documente de referință:
Legislația incidentă
Strategia națională anticorupție 2021-2025
În cazul depunerii unei AVERTIZĂRI ÎN INTERES PUBLIC, avertizorul ÎNȚELEGE CĂ ESTE DE ACORD CU prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legislației UE.
În calitatea de operator de date cu caracter personal, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării aplică dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum și ale Legii nr.190/2021 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) și pune în aplicare măsurile tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor care privesc atât în mod direct cât și indirect datele cu caracter personal și care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile accidentale sau ilegale de date. În acest sens, în conformitate cu prevederile cuprinse în considerentele 32, 40, și 42 din preambulul Regulamentului (UE) 2016/679 precum și conform dispozițiilor art.4 alin.1) pct.(11) și art.6 alin1) lit.(a) din același act.